Despre carte: 1991 / „Întotdeauna a făcut un lucru greșit: pe vremuri era ultimul dintre kulak, care căzuse în spatele familiei, l-ar hrăni (ar fi în Cercul Polar, după tot cuibul de viespi, și dintr-un gând totul în interiorul lui se răstoarnă). Pentru aceasta, camarazii lui l-au poreclit batjocoritor Nikolai Sfântul. <...> Prostul a luat picioare pentru fostul său tovarăș. A fost aruncat până la Solovki pentru activitatea inamicului, iar înainte de asta Nikolai Ivanovici a blafat la întâlnire: ei spun, nu cred! Ei bine, dacă nu mă crezi, Sviridov, atunci urmează-l! Acolo totul ți se va explica cum trebuie, Sviridov! Așa a tunat prima dată. Iar în al doilea, asta a fost după război, a fost prins din nou pentru slăbiciunea sa: i s-a făcut milă, știi, a înregistrat un alt fost tovarăș ca văduvă în careul său (adică a arătat din nou neînțelegere). I-au găsit vina altuia, însă, l-au pălmuit cu zece ani, au slujit cinci ani, datorită acestui moment au reușit să-l demască pe conducătorul popoarelor însuși... Și atunci Nikolai Ivanovici și-a pierdut ultima minți. Unul dintre gardieni face zgomot la ureche în glumă: ce, acesta și altul te-au îndemnat să-l ucizi pe Stalin, nu? Nikolai Ivanovici tremură peste tot și, fără să se uite, strigă deja: da! Da! Da! Și gardienii vor râde și îl vor arunca: ce, spun ei, pot lua de la așa ceva, dacă nu o persoană, ci rămâne doar scheletul unui sfânt?!..»